Cum să alegeți cea mai potrivita rochie de soacra?

Publicat: 31 mai 2019, 13:44 Autor: Simona Life
Cum să alegeți cea mai potrivita rochie de soacra?

Nunta este un eveniment unic, la care atenția cea mai mare va fi acordată ținutei miresei.

Cum să alegeți cea mai potrivita rochie de soacra? Asta nu înseamnă că celelalte personaje ale acestei povești nu trebuie să aibă parte și ele de un tratament special. Pe lângă atenția acordată vestimentației cuplului de miri și nașilor, soacrele trebuie să iasă și ele cu ceva în evidență. Și acest ceva original pot fi chiar rochiile pe care aleg să le poarte.

Preocuparea pentru a avea o prezență elegantă și ușor de remarcat nu ar trebui să o părăsească pe nicio doamnă, indiferent de vârsă. Rafinamentul feminin trebuie să se manifeste indiferent de trecerea anilor. Ba din contra, la maturiteate, mai mult ca oricând putem spune că gusturile și stilul sunt formate deja.

Cum să alegeți cea mai potrivita rochie de soacra

Cum să alegeți cea mai potrivita rochie de soacra

Dacă o soacară își dorește să poarte ceva care să îi vină mănușa și să arate așa cum a visat, pentru acest eveniment unic din viața fiului sau fiicei sale, atunci alegerea unei rochii de creație poate fi una foarte inspirată. Iar dacă aceste doamne vor să poarte ceva remarcabil din toate punctele devedere, atunci rochii pe comanda Picasso este cea mai bună decizie.

De ce să alegeți o rochie de soacră pe comandă?

Această ocazie unică pentru voi, ca și pentru copiii voștri, va trebui să fie tratata cu maximum de seriozitate. Nu vă doriți cu siguranță să alegeți o rochie de serie, care pe lângă faptul ca nu v-a arăta impecabil, va fi și lipsită de originalitate. În plus există chiar riscul să vedeți ceva foarte asemănător la altcineva. Dacă țineți la imaginea voastră și la caracterul momentului, vă veți gândi cu mai mare atenție la acest detaliu.

Nimic nu se compară cu o ținută realizată pentru a se potrivi perfect formelor și dimensiunilor unei femei, decât o rochie pe comandă. Croitoresele atelierului vor avea grijă ca totul să pice perfect, iar voi să vă simțiti confortabil și elegante.

O dată cu trecerea anilor trăsăturile siluetei se mai modifică și nu mai sunt la fel de ferme ca atunci când aveați 20 de ani. Însă prin alegerea unui model potrivit și cu efectuarea tuturor ajustarilor necesare, micile imperfecțiuni apărute pot fi ascunse cu succes. Acesta este unul dintre marile merite ale unei rochii pe comandă. Va camufla discret micile defecte și vă va scoate în evidență calitățile.

O rochie pe comandă poate avea toate calitățile de care aveți nevoie pentru a îmbrăca o rochie care vă place. Puteți alege modelul, culoarea, nuanța, tipul de materiale, elementele de accesorizare. Totul poate arăta așa cum ați visat: elegant, sobru, distins, original. Cu o astfel de rochie nu aveți cum să dați greș.  Totul este să vă decideți asupra a ceea ce vă doriți.

Frumuesețea și rafinamentul nu cunosc vârstă. Ele se îmbogățesc și evoluează o dată cu noi. Dacă dorim să facem dovada experienței și cizelării gusturilor peste timp, alegera unei rochii pe comandă va fi o probă de creație chiar și pentru noi. Rezultatul va fi spectaculos și va merita tot eforul. Iar voi veți întâlni multe priviri admirative și veți primi complimentele pe care le așteptați.

De ce să apelați la croitoria Picasso pentru crearea unei rochii de soacră?

Rochiile de mireasă, de nuntă, de bal, de petrecere, de banchet, de seară, de ocazie realizate la un atelier vestimentar de creație vor fi cu siguranță unele speciale, unice și originale. Ele vă vor conferi prestanța de care aveți nevoie pentru a strălucii la orice eveniment.

La Croitorie Picasso pot fi realizate creații ce îmbină stiluri și tendințe diferite. Pot fi concepute rochii pentru toate gusturile și pentru toate preferințele. Rochiile pot fi impodobite și decorate cu cât mai multe pietre, paiete, cristale, perle, mărgele din magazinul special de care dispune atelierul. Modele obținute vor fi spectaculoase și ușor de remarcat.

În acest atelier pot fi realizate rochii din dantelă, cu broderii aplicate și orice model apreciat și dorit de clientă. Broderii fine, aplicații brodate, combinarea mai multor stiluri de broderie sunt elemente ce pot fi integrate creațiilor realizate la acest atelier.

Dantela, voalul, mătasea, taftaua, brocartul, organza au fost și vor rămâne cele mai folosite materiale pentru toate rochiile de seară. Din țesături prețioase și naturale, mătase, satin, fluide, transparente, ușoare, vaporoase aceste rochii vor fi extem de elegante. Cusăturile manuale fine cu perle sau cristale pot înnobila orice rochie și o pot face o adevărată bijuterie.

Pentru a avea parte de aceste creații tot ce aveți de făcut este să veniți cu o schiță, o imagine sau un model, iar designer-ul atelierului se va ocupa cu profesionalism de punerea în operă a dorinței voastre. Pentru a realiza o rochie care să vi se potrivească perfect vă vor fi luate măsurile, vor fi alese cu grijă cele mai potrivite materiale și vor fi căutate cele mai speciale accesorii. Croiala și cusăturile vor fi realizate cu finețe și vor fi impecabile. După probe și după ce vor fi făcute toate ajustările necesare, rochia dorită va arata perfect.

Dacă doriți să aveți parte de acestă experință și de realizarea unei rochii de soacră pe comandă nu ezitați să vizitați pentru mai multe detalii site-ul Croitoripicasso.ro!

Publicat: 31 mai 2019, 13:44 Autor: Simona Life
Pe aceeași temă
×